Roll-on cu uleiuri esentiale Super-Erou (lavanda, palmarosa, portocala), Aromateria

32,00 lei *fără TVA: 26,89 lei

3 în stoc

SKU: ROSE Categorii: ,

Descriere

Descriere

Sinergie de uleiuri esențiale pure diluate în ulei de cocos fracționat.

Roll-on-ul este o modalitate practica, eleganta si igienica de introducere in contidian a avantajelor aromaterapiei. Poate fi folosit cu usurinta, aplicand la tample, la incheieturile mainilor sau la ceafa.

Corpul tău are deja calități de supererou, fiind dotat cu toate mecanismele necesare să se apere și vindece, însă uneori obosește și are nevoie de susținere.

Super-Erou este o sinergie de uleiuri esențiale creată special pentru a susține organismul atât în menținerea sănătății, cât și în lupta cu diferiți agenți patogeni și în refacerea după diferitele provocări la care este supus. Uleiurile esențiale pe care le are în compoziție sunt alese dintre cele care au proprietatea de a susține întreg organismul și mai ales sistemul imunitar,  astfel că această sinergie se poate transforma într-unul dintre cei mai eficienți aliați ai sănătății întregii familii.

Ingrediente
Ulei de cocos fracționat, Lavandă (Lavandula angustifolia), Palmarosa (Cymbopogon Martini), Bergamot mint (Mentha citrata), Rosalina (Melaleuca Ericifolia), Portocală roșie (Citrus Aurantium Dulcis Peel), Davana (Artemisia Pallens).

Uleiurile esențiale au efecte remarcabile asupra întregului organism, iar unele dintre ele excelează în susținere pe toate planurile. Lavanda este unul dintre ele, fiind cel mai renumit ulei pentru echilibrare fizică, psihică și emoțională. Palmarosa este un ulei foarte des recomandat de către aromaterapeuți pentru același gen de efecte, ajutând corpul să se refacă. Bergamot mint susține sănătatea sistemului imunitar și, în plus, este foarte eficient pentru femeile care resimt neplăcerile menopauzei, aduce bună-dispoziție și este calmant pentru sistemul nervos. Rosalina este un ulei esențial cu nenumărate beneficii asupra sănătății: protejează împotriva infecțiilor microbiene, are acțiune benefică asupra sistemului respirator fiind un bun decongestiv și un expectorant blând și ajută în caz de insomnie. Uleiul esențial de portocală roșie insuflă optimism, căldură, pace, armonie și creativitate, oferind corpului resursele să-și mențină sănătatea. Davana este un ulei esențial unic și rar care echilibrează, calmează, oferă pace și încurajează concentrarea. Este foarte des ales de către aromaterapeuți ca ingredient în blendurile pentru susținerea imunității deoarece excelează în acest domeniu.

Fizic
Toate uleiurile din compoziție au proprietăți de susținere și echilibrare a organismului și ajută la menținerea unui sistem imunitar sănătos. Super-Erou are acțiune antiinfecțioasă, antibacteriană, antifungică și antiinflamatorie. Este o sinergie care poate fi folosită atât preventiv, având și acțiune de purificare a aerului din încăperi, cât și în timpul sau în refacerea după diferite boli. Principala calitate a Super-Eroului nostru este faptul că ajută organismul să gestioneze orice fel de factori de stres și susține sistemul imunitar. De asemenea, este extrem de eficient pentru susținerea sănătății pielii, principală barieră naturală de apărare a organismului.

Psihic și emoțional
Super-Erou echilibrează și calmează. Este tonic pentru sistemul nervos și aduce echilibru emoțional. Când corpul se confruntă cu factori de stres, echilibrul interior este absolut necesar pentru menținerea sau revenirea la o stare de sănătate. Super-Erou aduce calmul, liniștea, încrederea și susținerea de care ai nevoie atunci când te confrunți cu perioade stresante din punct de vedere fizic, psihic și/sau emoțional.

Clasificările de mai jos ilustrează efectele sinergiei asupra corpului, atât fizice cât și psihologice. Cifra cea mai mică reprezintă efectul cel mai puternic, iar cea mai mare cel mai slab. Uleiurile esențiale vor avea mereu efecte asupra întregului corp. Luând în considerare aceste clasificări, sinergia poate avea multiple întrebuințări și poate să aducă o mare varietate de beneficii organismului.

Compoziție chimică și posibile contraindicatii

Principalii compuși chimici (care se regăsesc în mod natural în compoziția uleiurilor esențiale) ai acestei sinergii sunt linalolul, geraniolul și acetatul de linalil.

Super-Erou este o sinergie cu acțiune blândă, potrivită pentru oricine, atât timp cât sunt respectate regulile generale de siguranță în aromaterapie.

Femeile însărcinate, care alăptează și persoanele care sunt sub supraveghere medicală trebuie să consulte un specialist înainte de a folosi uleiurile esențiale. A nu se aplica pe răni deschise. A se evita contactul cu ochii. A se păstra departe de accesul copiilor. Potrivit pentru copii peste doi ani. Pentru copii sub doi ani și persoanele cu pielea foarte sensibilă a se dilua suplimentar.

Nu uitați că aromaterapia este extrem de subiectivă, fiecare persoană e unică și orice reacție poate să apară. În cazul în care apare vreun disconfort la aplicare topică, opriți folosirea.

A nu se difuza!

Producator: Aromateria (Romania)

Recenzii (0)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Roll-on cu uleiuri esentiale Super-Erou (lavanda, palmarosa, portocala), Aromateria”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top produse

0